Sofia, Bulgaria



Prima întâlnire a profesorilor a avut loc în Sofia, Bulgaria la școala 52 primary school "Tsanko Tserkovski" în perioada 24-28 octombrie 2016. Din partea Liceului Tehnologic "Octavian Goga" Jibou au participat Nagy Melinda, profesor de limba engleză, coordonatorul proiectului și Baboș Gabriela, profesor de limba franceză.
Această prima întâlnire a fost un prilej bun pentru a ne cunoaște si a pune la punct sistemul de lucru în cadrul parteneriatului. Au existat mai multe sesiuni de lucru în cadrul cărora s-au decis aspecte importante ale proiectului:
1. Profilul elevilor participanți: vârsta cuprinsă între 13-15 ani cu abilități de comunicare în limba engleză
2. S-a decis eleborarea unui "ELLEY Passport", în care vor fi trecute și ștampilate toate activitățile la care participă elevii
3. S-a elaborat chestionarul online despre petrecerea timpului liber al tinerilor, ce urmează să fie administrat elevilor în perioada 1-11 noiembrie 2016
4. S-a discutat modul de realizare a logoului și s-a stabilit regulamentul pentru concursul de logo, ce va fi organizat la următoarea întâlnire înVeenendaal, Olanda, 19-26 noiembrie 2016
5. S-a decis modul de organizare si regulamentul pentru activitatea "Travelling Book", o carte ce se va plimba în fiecare școală și va fi scrisă în comun de toți partenerii.
6. De asemenea s-au stabilit datele următoarelor întâlniri pentru primul an de proiect:
a. Veenendaal, Olanda: 19-26 noiembrie 2016
b. Jibou, România: 5-11 martie 2017
c. Magdeburg, Germania: 19-21 Aprilie 2017
În cadrul acestei întâlniri am avut ocazia să asistăm la ore de muzică, desen și engleză, iar elevii au pregătit o serie de momente artistice, cântece și dansuri, reprezentând cultura bulgară, dar și demonstrații de sport.
În timpul liber gazdele ne-au oferit vizite la Boyana Church, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, Muzeul Național și o plimbare în centrul Sofiei.





No comments:

Post a Comment